A trait discret, a murit nestiut de nimeni, iar la inmormantare i-au fost alaturi doar prietenii, intr-o ceremonie la fel de simpla ca viata pe care a dus-o. Johnny Raducanu a fost condus ieri pe ultimul drum de cativa apropiati, in fruntea carora s-a aflat amicul sau Ion Caramitru.
Oameni de jazz, din televiziune si radio, cativa actori si rude ale lui Johhny Raducanu au umplut micuta Biserica „Sf. Silvestru” din Bucuresti, acolo unde duhovnicul jazzman-ului, parintele Galeriu, obisnuia sa slujeasca. Printre cei care au tinut sa fie prezenti s-au numarat Florian Lungu si Mike Godoroja, Harry Tavitian, AG Weinberger, Cornel Todea, Peter Imre, Andrei Plesu si Stere Gulea. De intregul ceremonial s-a ocupat Ion Caramitru, care a si pus la dispozitia celor prezenti un autocar al Teatrului National, institutie pe care o conduce. La Cimitirul Cernica, oamenii care l-au dus pe ultimul drum s-au imputinat si mai mult. In umbra unor nori mohorati, aproximativ 40 de persoane au tinut sa-si ia ramas bun de la Cretu Raducan, sau Johnny, asa cum il stia o lume intreaga. Acesta a tinut sa fie inmormantat langa fosta sa sotie, Georgeta Costin, care a murit in 2007, intr-un cavou cumparat de muzician pentru a fi alaturi de ea si dupa moarte. Prietena artistului a fost deranjata de presa Inmormantarile personalitatilor au parte de mediatizari uneori excesive. Probabil ferindu-se de un asemenea lucru, apropiatii lui Johnny Raducanu au cerut decenta si nu au permis accesul jurnalistilor in biserica. Un incident a avut totusi loc la Cimitirul Cernica, acolo unde prietena artistului, cea in a carei casa locuia acesta in momentul sfarsitului, a rabufnit si s-a repezit la cameramani si fotografi, cerandu-le sa nu mai ia imagini ale momentului ingropaciunii. Tanara a fost linistita de Ion Caramitru, care a luat-o langa el.